joi, 29 martie 2012

Leonard Orban: Vrem bani mai mulţi de la UE pentru pescuit


Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, joi, că în regiunea Mării Negre există numeroase iniţiative şi oportunităţi, dar "prezenţa UE nu este atât de vizibilă", el adăugând că ar fi necesară o "alocare financiară mai substanţială" în programul pentru pescuit, informează Mediafax. propuneri de afaceri

Ascendis ţinteşte afaceri de 20 de mil. lei în 2012


Ascendis, liderul pieţei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării profesionale din România, ţinteşte în acest an o creştere cu aproximativ 10% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul 2011, până la 20 milioane de lei, pe fondul diversificării portofoliului de produse şi al intensificării cererii pentru trainingurile de vânzări. afaceri

Afacerile derulate anul trecut de grupul de firme Ascendis, din care fac parte Ascendis Consulting, Ascendis Experiential, WKH Dezvoltare Organizaţională, Imaginario şi Ascendis Process


miercuri, 28 martie 2012

Afacerile vor creşte, dar şi preţurile, estimează managerii


Managerii români sunt optimişti.


Ei estimează că, în următoarele trei luni, afacerile lor vor creşte faţă de perioada actuală, indiferent de domeniu, rezultă dintr-un sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), publicat astăzi.afaceri 





Afaceri in crestere cu aproape 50% pentru grupul Agricover


Grupul Agricover, unul dintre principalii jucatori din agribusiness-ul local, a avut trecut venituri de peste 920 milioane lei (217,5 milioane euro), in crestere cu 48%, si un profit EBITDA de peste 44 milioane lei (10,4 milioane euro), in urcare cu 40%. Idei de afaceri



marți, 27 martie 2012

Petrom, prudent ca întotdeauna, şi-a bugetat afaceri şi profit similare cu cele din 2011


Petrom, cea mai mare companie din România, şi-a întocmit bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul acesta, producătorul de petrol şi gaze mizând pe un profit net de 3,78 miliarde de lei (circa 880 de milioane de euro) şi pe afaceri de 15,7 miliarde de lei (3,6 miliarde de euro), potrivit standardelor româneşti de contabilitate. Afaceri




joi, 22 martie 2012

Turism spaţial din 2013. O afacere de 1 miliard de dolari în următorii 10 ani


Turismul spaţial privat ar putea deveni o afacere de peste 1 miliard de dolari în următorii 10 ani, conform unui reprezentant al Administraţiei Aviatice Federale americane (FAA), George Niedl, transmite Reuters.

NASA a angajat două companii private, Space Exploration Technologies şi Orbital Sciences Corp. pentru a transporta provizii şi echipamente ştiinţifice pe Staţia Spaţială Internaţională.


miercuri, 21 martie 2012

Atractivitatea mediului de afaceri: România ocupă locul 32 în lume din 160 de economii


România ocupă locul 32 din 160 de economii într-un top realizat de Bloomberg privind mediul de afaceri, cel mai important avantaj al pieţei locale fiind costul redus al forţei de muncă, scrie Mediafax.

Economia românească se situează pe aceeaşi poziţie ca Malaezia şi este, potrivit rezultatelor topului, un mediu mai propice afacerilor decât Cehia, Noua Zeelandă, Mexic, Israel, Turcia, Bulgaria, Rusia, India sau Brazilia.


luni, 19 martie 2012

Afacerile iQuest au crescut cu peste 40% in 2011, la 16 milioane euro


Compania iQuest, specializata in dezvoltarea de solutii si servicii customizate de software, a inregistrat anul trecut afaceri de 16 mil. euro, in crestere cu peste 40% fata de rezultatul raportat anul anterior. Circa 94% din business a fost realizat pe piata vest europeana, insa compania a inregistrat o crestere semnificativa si pe piata locala, unde iQuest a adaugat in portofoliu 11 clienti noi.

„In 2011 am inregistrat o crestere de peste 40% a cifrei de afaceri, cresterea fiind peste valoarea estimata la inceputul anului trecut. in plus, ne-am mentinut o strategie axata pe calitate, fapt care se reflecta intr-o rata de retentie a clientilor de peste 90%. in toata aceasta perioada ne-am adancit know-how-ul despre afacerile clientilor din domenii precum telecom, life sciences, servicii financiare sau mobile”, a declarat Cornelius Brody, CEO iQuest.

marți, 13 martie 2012

Afacerile Network One Distribution au crescut anul trecut cu 38%, la 200 mil. euro


Afacerile Network One Distribution (NOD, fosta Asesoft Distribution) au ajuns anul trecut la 200 milioane euro, în creştere cu 38% faţă de 2010, a anunţat compania.

La începtul anului trecut, directorul general al NOD, Răzvan Ziemba, a estimat că afacerile vor atinge 165 milioane de euro. În decembrie 2011, preşedintele companiei, Iulian Stanciu, a anunţat că distribuitorul va încheia anul cu un rulaj de 180 mil. euro.

Pentru acest an, reprezentanţii NOD anticipează o creştere a afacerilor de 10%, la 220 milioane de euro.

NOD a anunţat luni încheierea unui parteneriat cu Philips pentru distribuţia de televizoare în România.